10 Lucruri Creative pe care trebuie să le faci în 2021

Anul 2020 s-a încheiat și odată cu el începem o nouă etapă a vieții noastre. Ca în fiecare an, sperăm la mai bine. Ca în fiecare an, ne facem un Bucket List. Scriem pe foaie tot ce vrem să realizăm în anul nou, ne dorim și sperăm că vom avea un nou an bun. Suntem optimiști și ne facem planuri de viitor îndrăznețe.

Ne dorim să creștem tot mai mult și să ne îndeplinim visurile. Și oare ce am putea face ca să fim mai creativi în anul nou și să avem succes în business?

 Echipa Creative vine cu câteva idei.

#1. Fă acel Bucket List

Da, pune pe foaie tot ce-ți dorești de la noul an. Tot ce-ți dorești de la tine în noul an. Tot ce-ți dorești să realizezi tu în noul an. Apoi pune lista undeva la vedere și privește-o zilnic și vei vedea cât de mult te va motiva să realizezi tot ce-ți dorești.

#2. Fă-ți un plan

Dacă vrei să ai succes, trebuie să începi cu un plan. Trebuie să le gândești și răzgandești, să vezi părțile pro și contra pentru ceea ce vrei să faci, să fii pregătit cu un plan în caz că lucrurile nu merg doar bine. Și într-un business care e la început de exemplu, trebuie să fim pregătiți pentru orice.

#3. Ajustează-ți așteptările

Adică fii realist. Cu toții vrem să creștem, să avem succes în afaceri, să fim cea mai bună versiune a noastră și să ne dăm silința să avem doar reușite. Dar uneori, lucrurile s-ar putea să nu depindă doar de noi așadar trebuie să fim realiști. Chiar și în business,

#4. Descoperă-ți pasiunea

Știm că e cel mai greu lucru de făcut dar poți pune asta pe listă. Te va motiva să stai să meditezi bine la ceea ce chiar îți face plăcere să faci. Și chiar dacă pasiunea poate fi transformată în business sau nu, e important să fii pasionat de ceva și să faci acel lucru cât de des posibil.

#5. Fă un lucru creativ în fiecare zi

Citește mai mult. Pictează. Învață să cânți la un instrument muzical. Gătește. Sau orice altceva simți că te ajută să-ți dezvolți creativitatea. E simplu să faci câte puțin în fiecare zi, după care vei simți în mod inevitabil nevoia de mai mult și mai mult.

#6. Fii pasionat și pune suflet în ceea ce faci

Decide să fii pasionat de ceea ce faci. Pasiunea este combustibilul care îți aprinde dorința de a lucra din greu. La fel cum o mașină nu poate funcționa fără benzină, o afacere nu poate reuși fără oameni pasionați, concentrați și muncitori.

Când pasiunea este prezentă, poate rezulta succesul. Și cu cât experimentezi mai mult succes, cu atât îți vei crește pasiunea. În acest fel pasiunea se recompensează. Când pasiunea este prezentă, limitele sunt practic inexistente.

#7. Fii consecvent

Lucrează în mod constant, fără pauze, făcând pași spre obiectivele tale de afaceri. Prin munca consecventă și asiduă, împreună cu răbdarea și flexibilitatea, poți urca pe scara succesului.

Și promite-ți ție însuți să lucrezi din greu chiar și atunci când nu ai încă beneficii. Vorba aia, ultimul om în picioare ajunge să câștige cursa.

#8. Respectă-te, iubește-te

Când ai respect de sine, te mândrești cu tine însuți și emani o aură de încredere în cunoștință de cauză. Demonstrează respect de sine și în modul în care îți conduci afacerea și îi tratezi pe cei cu care lucrezi. Respectă-te pe tine și pe ceilalți.

Odată cu respectul de sine va exista și iubire de sine, ceea ce nu înseamnă că ești narcisist, pur și simplu presupune că acorzi suficientă atenție propriei persoane și nevoilor tale.

#9. Învinge o frică sau chiar mai multe

De exemplu, frica de a vorbi în public. Sau frica de a ține piept oamenilor care nu te încurajează. Sau frica de eșec. Toate acestea sunt normale dar dacă îți dorești succesul, trebuie să treci peste frici. Lasă frica să fie un motivator, un catalizator pentru lucrurile bune. Nimic nu te motivează mai mult decât frica, deoarece ea te ajută să ieși din zona de comfort.

#10. Nu renunța la planul tău

Nu renunța la planul făcut la începutul anului. Ține-te de el, du anul până la capăt și fă-ți apoi bilanțul. Perseverența este cheia succesului.

Cu acestea, Echipa Creative Advertising vă urează un An Nou Fericit, Creativ și plin de împliniri ‼

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole