Pentru cine nu e clar încă, să fii copywriter nu e mare lucru 🙂
Nu ai nevoie de mai nimic, de fapt must have-urile sunt fix două la număr: talent și inspirație + laptop și word.
Ceea ce însă mulți nu știu, este faptul că pentru a scrie texte faine, bune și utile, un scriitor are nevoie de un arsenal de cunoștințe, în principiu de gramatica limbii în care scrie, plus de câteva unelte care nu fac altceva decât să ușureze munca de creație.
Iată 5 unelte fără de care noi, cei de la Creative Advertising, nu știm ce ne-am face în multe situații:
#Tool nr.1: Laptop + word + internet
Degeaba ai avea tot talentul de pe lume, dacă nu ai un laptop/PC și word-ul instalat, nu prea poți așterne ideile geniale și creative care-ți vin în minte.
Laptop-ul trebuie să fie unul cât mai ușor, nu extrem de mare, dar nici prea micuț ca să-ți fie cât mai ușor de purtat în geantă și de lucrat pe el din orice locație.
Mie personal îmi plac MacBook-urile, iar dacă în primă fază dețineam unul Pro, acum am achiziționat unul Air, pentru că mi-a fost mai simpatic ca design. Sunt fană Apple, însă orice notebook ai avea, important este să ai pe el word și acces la internet pentru a încărca pe orice platformă, oricând, orice text creezi.
#Tool nr.2: Aplicații și programe utile
Grammarly și Canva sunt doar câteva dintre preferatele noastre în materie de aplicații și progrămele în care lucrăm și care ne ușurează munca, ba chiar ne inspiră.
Recent am descoperit Canva, un tool super-mega-ultra-giga-util 🙂
Putem crea logo-uri, imagini personalizate, cărți de vizită, pliante, cataloage și muuuulte altele pentru care, până nu demult, trebuia să apelăm la surse externe.
Și dacă tot am pomenit și de Grammarly, să știți că dacă scrieți în engleză, aplicația vă poate fi de folos enorm de mult, iar dacă sunteți pe fază la modificările și corecturile pe care le face, puteți chiar învăța din greșeli, cum se zice. Iar pe viitor, ajută enorm la îmbunătățirea calității serviciilor.
#Tool nr.3: Spațiu de lucru și stocare
Când într-o echipă lucrează două sau mai multe persoane, este absolut util să dețineți un spațiu de lucru și de stocare comun pentru a împărtăși cu ușurință lucrările în curs de realizare.
Printre spațiile comune recomandate, amintim aici Dropbox și Google Drive, unde puteți salva, distribui și păstra documentele cu acces limitat oferit strict membrilor echipei.
Există acum variante de abonamente lunare sau anuale (de regulă la preț mai avantajos), ce pot fi folosite la comun de tine și echipa ta.
#Tool nr.4: Telefonul isteț
O daaaa! Dacă până acum nu era evident, fără telefon nu se poate trăi, munci și, mai nou, nici dormi.
Un smartphone conectat la tot (laptop, ceas etc) îți poate ușura viața și munca, indiferent unde te afli și ce faci. Când ai de întreținut o rețea de socializare, spre exemplu, cât de ușor este să faci o postare de pe telefon, decât să deschizi laptopul pentru 2 propoziții???
Îți spunem noi, e foarte ușor. Așadar, dacă telefonul tău nu e suficient de isteț pentru a-ți ușura munca, schimbă-l repede pe unul potrivit stilului și nevoilor tale.
#Tool nr.5: Unsplash.com – imagini fără copyright
Atunci când scrii un text beton, dar nu ai pozele potrivite, unsplash.com vine în ajutorul tău numaidecât.
Ne place la maxim să folosi imaginile disponibile la cea mai bună rezoluție și fără copyright, de varietatea lor să nici nu mai vorbim. Da, totul e for free pentru oricine dorește.
Unsplash.com conține o mulțime de fotografii creative și potrivite oricărui subiect despre care ai ales să scrii. Folosește-l cu încredere și completează-ți creația cu imagini potrivite.
Tu ce unelte folosești pentru a-ți ușura munca? Împărtășește cu noi la hello@creativeadvertising.ro 🙂