Fitness și Nutriție – o nișă în ascensiune în vreme de pandemie

În timp ce multe afaceri au intrat în moarte clinică în acest an datorită izolării oamenilor, lumea fitness-ului a prins amploare, cel puțin pentru aceia dintre fitness guru-urile care au știut să profite de „stat acasă”.

Dacă ne uităm puțin la Facebook Ads-urile plătite (și nu numai) care ne apar în ultimele 6 luni ca fiind cele mai frecvente, vom observa că majoritatea promovează fitness-ul, nutriția, sănătatea, sportul și tot ce e conex.

Nu este de mirare faptul că această nișă este una dintre cele mai profitabile și pentru copy și content writeri. Atâta timp cât promotorii fitness-ului au conștientizat că lumea are nevoie de sport acum mai mult decât oricând, ei vor inventa și reinventa roata de la căruță ori de câte ori va fi nevoie pentru a se menține pe linie de plutire chiar și în vremea în care lumea nu iese din casă sau cel puțin nu se aglomerează în sălile de fitness/aerobic.

Dacă până acum se promova mersul la sală și participarea la diferite activități sportive, acum cel mai important lucru a devenit sportul acasă și, cum altfel dacă nu prin achiziționarea unor programe de fitness aparent foarte ieftine, dar care sunt atât de cotate la nivel mondial, încât creatorii programului pot deveni miliardari în dolari în doar câteva luni (de exemplu, Body FX – Figure 8 a Jaanei Kunitz costă acum 47$ – preț redus de la aproape 350$).

Ei bine, am povestit aceste lucruri pentru a ajunge, în cele din urmă, la o concluzie simplă: pandemia poate omorî afaceri cu milioanele în cazul celor lipsiți de creativitate și limitați ca și deschidere spre tehnologie, însă poate fi benefică celor super-creativi și pe fază dacă aceștia investesc cât de cât în ceea ce numim marketing și PR.

Un nou program sportiv pentru cei care stau acasă sau un nou dispozitiv sportiv se pot vinde mai mult decât oricând dacă prețul este mic, costurile de fabricare nu sunt ridicate și se investesc bani în copy, content și marketing.

Noi am experimentat pe pielea naostră că pandemia poate fi un avantaj și chiar o oportunitate, deoarece făcând doi pași în spate se poate vedea lumea în ansamblul ei și pot ieși la iveală adevăratele nevoi și posibilități financiare ale populației.

Fitness-ul, nutriția și sănătatea primează în continuare în rândul oamenilor, oricât de mult ni se pare că oamenii nu investesc în așa ceva.

Sfat: Nu dați în spate, doar priviți lucrurile în ansamblu și reinventați-vă ori de câte ori este nevoie pentru a prinde publicul și ascendeți în afacerea Dvs.

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole