Succes în copywriting: ce este și cum să-l ai?

A avea sau nu succes într-un domeniu de activitate, într-o profesie sau în cariera ta … e un lucru important, mai ales atunci când job-ul presupune o muncă creativă și e unul strâns legat de oameni, de relația cu alți profesioniști și o relație bazată pe încredere.

În copywriting învățăm zi de zi că succesul nu se măsoară în bani sau în volumul proiectelor pentru care suntem angajați. Împărtășim cu voi câteva noțiuni sau câțiva factori cheie care, în opinia noastră, măsoară succesul unui profesionist creativ, indiferent că e antreprenor sau freelancer.

#1. Numărul proiectelor în care te implici

Unii spun că succesul constă în cifre: număr de clienți, număr de proiecte, cifră de afaceri. Dar oare așa o fi? Oare avem succes doar dacă avem X număr de proiecte angajate, de care răspundem și pe care le ducem înainte mecanic? Sau oare succesul se măsoară în numărul proiectelor în care ne implicăm din plăcere, la care abia așteptăm să lucrăm și la care rezultatele sunt ca și cum ar fi rezultate personale, care ne bucură cu adevărat?

Poate că ar trebui să ne oprim puțin și să ne gândim la asta, nu-i așa?

Noi, cei de la Creative Advertising ne îngrijim ca numărul proiectelor angajate simultan să nu ne încurce sau îngreuneze treaba în niciun fel și din niciun punct de vedere. Avem grijă ca munca angajată să ne acopere timpul și resursele umane existente, fără să punem presiune pe noi înșine și să facem rabat la calitatea muncii.

#2. Tipul proiectelor angajate 

Ei bine, lămurită fiind treaba cu succesul și numărul de proiecte în care trebuie să ne implicăm pentru a avea succes, hai să vedem în ce tipuri de proiecte e bine să ne băgăm pentru a considera că avem succes în munca noastră.

O dată, reține: nu te implica în proiecte care de fel îți dau senzația că nu va fi bine, că nu sunt de tine sau care pur și simplu nu sunt unele care să îți ofere satisfacție.

Am învățat pe pielea noastră că a munci la campanii sau pentru firme în a căror viziune și misiune nu credem, cu care pur și simplu nu ne identificăm… nu duce la nimic bun!

Alege să lucrezi în proiecte care te ajută să înveți, să crești, să te dezvolți încetul cu încetul și care aduc rezultate bune pe termen lung.

În timp și noi am învățat că banii nu sunt totul, trebuie să existe plăcerea de a lucra și de a ne bucura de rezultatele clienților precum de propriile rezultate.

#3. Calitatea oamenilor pentru care lucrezi

Poate că e printre cele mai importante aspecte de luat în considerare înainte de semnarea unui contract, și anume omul cu care urmează să lucrezi. Știm cât e de dificil să-ți creezi niște filtre bune pentru a nu avea de-a face cu cine nu trebuie și știm sigur și faptul că nu mereu se poate.

Însă, vestea bună este că și dacă ajungi în contact cu oameni toxici, care nu fac altceva decât să te sece de energia minunată pe care o ai, poți oricând să decizi să-i refuzi sau în timp pur și simplu să încetezi să mai colaborezi cu ei.

Ține minte: oamenii care au nevoie să se hrănească cu energia ta vor fi mereu în număr mare, pentru că din păcate așa e în viață, dar numai tu decizi dacă accepți acest lucru, sau nu. Decide să lucrezi în favoarea ta, nu împotriva propriei persoane! Alege cu atenție pentru cine lucrezi, cu cine împarți ideile și talentele tale!

#4. Timpul petrecut muncind și flexibilitatea timpului

Succesul nu se măsoară doar în bani. De fapt, mai nou, succesul nu se măsoară în bani absolut deloc! El se măsoară în bucurie și timp! A munci din drag și a ne bucura de timpul liber pe care singuri ni-l dăm și asupra căruia singuri decidem ce facem cu el… asta înseamnă succes!

Cunoaștem, din păcate, mulți oameni cu salarii bune și un program de muncă care să le ofere tot timpul liber din lume. Dar ce folos, dacă nu știu să se bucure de banii câștigați și timpul avut la dispoziție?

Trebuie să fim foarte atenți la aceste aspecte în viața noastră. Dacă alegem să lucrăm flexibil, trebuie să găsim un echilibru între timpul de muncă și timpul nostru, să profităm de timpul dedicat muncii și să fim maxim de productivi, iar cu privire la timpul liber trebuie să vedem pe ce îl „folosim”  și pe ce să nu îl „irosim”.

Nu uita, poți munci 12 ore/zi și în puținul timp liber să fii fericit, sau poți munci 8 ore/zi și să nu știi să te bucuri de restul timpului de care dispui.

#5. Rezultatele pe care le obții

Succesul se măsoară în rezultate – spun ăia mai deștepți ca noi. Și ghici ce? Mai au și ei dreptatea lor 🙂

Dacă bifezi toate celelalte criterii de succes, cu siguranță poți considera și rezultatele ca fiind un factor important în definirea succesului.

A avea rezultatele dorite într-un proiect la care muncești, în care pui energie, timp și mai ales suflet face parte din ceea ce numim succes în ceea ce facem. Desigur că oricine se bucură de un rezultat pentru care a făcut eforturi mari.

#6. Energia pe care o emani

Un copywriter (dar în general un profesionist) de succes – care se bucură de munca sa, de rezultatele sale, de procesul creativ propriu-zis… emană o energie bună, prin care încurajează și inspiră pe cei cu care intră în contact.

Ți s-a spus vreodată „Ce energie bună ai” sau „Ce îmi place că zâmbești mereu”? Ei bine, asta înseamnă că oamenii din jurul tău observă atitudinea ta, starea ta de spirit în general bună și se simt atrași de optimismul tău. Nu zice nimeni că trebuie să râzi mereu ca nebunul, dar să ai o atitudine pozitivă în majoritatea timpului și să fii easy going, cum zic americanii, e mereu o idee bună. Nu crezi? Până la urmă: ceea ce ești, aia atragi!

#7. Energia pe care o atragi

Și continuând ideea cu ceea ce ești, aia atragi… să știi că nu doar energia pe care o emani influențează succesul tău, dar și energia pe care o atragi de la alții. Gândește-te puțin, dacă ești mai mereu o persoană pozitivă, optimistă, calmă și rațională, ceea ce vei atrage în viața ta vor fi tot același gen de oameni. Pe același principiu că „ban la ban trage”, funcționăm și noi oamenii.

Nu ai observat că în zilele noroase când se întâmplă lucruri „rele” constant, parcă nu se mai termină niciodată? Dar zilele în care se întâmplă lucruri faine, cheful tău e undeva sus de tot, parcă tot mai mult bine atragi. Nu-i așa? Se numește energie. Ea poate fi bună sau rea. Tu decizi.

#8. Modul în care te simți în fiecare zi

Modul sau mood-ul în care te simți azi, îți influențează rezultatele. Crezi sau nu, e treaba ta, dar vei vedea că așa este!

Dacă ai grijă să rămâi odihnit și echilibrat în mare parte, vei observa ca acest mood sau stare a ta va influența munca ta și implicit rezultatele muncii tale, dând sau nu roadele dorite.

E simplu: suntem ceea ce atragem.

Dacă fiecare dintre noi stăm puțin să ne gândim la cei 8 factori care practic ne definesc succesul în profesia noastră, în munca pe care o depunem zi de zi și în jobul căruia ne dedicăm, ne putem da seama de nivelul de succes pe care l-am atins și de potențialul pe care-l avem în noi.

Voi cum vedeți acest lucru? Vă simțiți profesioniști de succes? Scrieți-ne părerea, întrebările sau sugestiile voastre la hello@creativeadvertising.ro

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole